luni, 26 ianuarie 2009

Ca să pornesc totuşi de la un capăt

Începutul Anului chinezesc al Boului m-a prins mâncând orez cantonez şi pui dulce. Bănuiam că e azi după pocniturile artifiiciilor pe bulevardul Tolbiac. O doamnă, fără îndoială franţuzoaică, a intrat în restaurant şi cu un ton de reproş a început să chestioneze chinezul de dincolo de tejghea ca şi când în faţa ei ar fi avut China însăşi. Dar se poate? Aţi văzut Pompierii? Aţi văzut Salvarea? Poliţia? S-a întâmplat ceva grav? Sunt accidente? Nu Doamnă. Pur şi simplu aşa e Parisul tot timpul. Am copilărit în China şi nu am văzut niciodată accidente provocate de artificii. Nu e nimic special acum, nu are legătură cu evenimentul. Ieri de exemplu, povesteşte el cu accent cam ca Frederic Chau când face pe chinezu, am fost în arondismentul 18 şi tot aşa, poliţie multă, au prins un hoţ care a vrut să fure dintr-un magazin chinezesc. Chinezii l-au bătut dar era just să-l bată. Doamna se repliază spre fraze corecte politic şi discută despre capacitatea Parisului de a se adapta la atât de multe culturi. Ei, la noi sunt încă probleme că uite destui părinţi stau în calea fericirii tinerilor şi nu-i lasă să se căsătorească cu francezi. Un scurt moment de pauză. Probabil tendinţa Doamnei de a crede că e o bucurie pentru un emigrant să obţine viza facil, prin mariaj cu un cetăţean francez, se clatină şi îi blochează fluxul gândirii. În plus cum adică, cineva să nu îşi dorească un francez în familie? Dar să nu uităm de ce am venit, vă rog 3 pacheţele de primăvară şi…

Nu am zis La mulţi ani cînd am înapoiat tava, dar am zis spontan şi cinstit că a fost foarte bun, mulţumesc. Să aibă clienţi mulţumiţi şi amuzaţi tot anul!

Mai jos pe bulevard văd şi Mascaţii bătând tobele şi Dragonii ce colindau magazinele şi restaurantele chinezeşti , ce împânzesc aronodismentul 13, să alunge spiritele malefice, îmi imaginez. Două fete frumoase mi-au dau bomboane chinezeşti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu